Sfinții Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Cuvant de lauda întru cinstea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, 30 ian.
Iubiti credincioși!
Acești sfinți, mari învățători ai lumii și ierarhi sunt sărbătoriti impreuna pe 30 ian. pentru acest motiv: după moartea lor, crestinii i-au cinstit ca sfinti pe fiecare, însă nu in mod egal, ci diferit; unii crestini credeau că Sf. Vasile este mai intelept decat ceilalți doi și se numeau vasilieni; alti creștini considerau pe Sfântul Grigorie Teologul cel mai desăvârșit și se numeau grigorieni iar alții considerau pe Sfântul Ioan Gură de Aur cel mai bun și se numeau ioanieni. Din această împărțire creștinii au ajuns la neintelegere și ceartă intre ei. Sfântul Ioan, Episcopul Evhaitelor, a primit în vis vizita celor Trei Sfinți Ierarhi uniți și i-au spus să-i unească intr-o sărbătoare comună pe cei Trei Ierarhi, în care creștinii sa-i laude pe toti Trei intr-o zi. Și Sfântul Ioan Episcopul Evhaitelor a alcătuit slujba comună celor Trei Ierarhi cu cântări, laude și rugăciuni aduse celor Trei Sfinti și a fixat-o pe 30 ianuarie, fiindcă în luna Ianuarie sunt sarbatoriti cei Trei Ierarhi astfel: Sf. Vasile pe 1 ian., Sf. Grigorie Teologul pe 25 ian și Sf. Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie, când au fost aduse sfintele lui moaste în Constantinopol. Din acel an, 410 a fost stabilită această sărbătoare creștină, care a adus pacea și unitatea între crestini.
1. Sf. Vasile cel Mare, 330-379 a fost Episcop de Cezareea Capadociei, în Turcia și despre viața, învățătura și minunile lui am vorbit pe 1 ian., când este sărbătorit.
2. Sf. Grigorie Teologul a fost mare Patriarh al Constantinopolului, în timpul celui de-al doilea Sinod Ecumenic 380 și scris 5 Cuvântari Teologice: 1 Despre Tatăl, 3 Despre Fiul și 1 Despre Duhul Sfânt. Aceste Cuvantari au descris învățătura bisericii despre Sfânta Treime, cea unită in fiinta și despărțită sau diferită după Persoane. De aceea este numit Teologul, fiindcă teologia este cuvântarea despre Dumnezeu, cuvantare care are ca izvor vederea lui Dumnezeu, potrivit lui Origen sau rugăciunea, potrivit lui Evagrie Ponticul care au definit teologia astfel. Aceste Cuvantari Teologice sunt traduse în limba română de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae și reprezintă cele mai bune cărți de teologie scrise vreodată.
Sf. Grigorie a fost prieten apropiat cu Sf. Vasile cel Mare, amândoi studiind la Atena și scriind Filocalia, texte comentate din scrierile lui Origen.
A scris un tratat despre Preotie, numindu-l Fuga în Pont, fiindcă a fugit de Preotie, considerand-o “arta artelor” și ” stiinta stiintelor”, mai importantă decât medicina fiindcă Preoția este slujirea lui Dumnezeu. A scris și Imnele iubirii divine în care îl aseamănă pe Dumnezeu” cu un ocean de iubire”. A murit la vârsta de 82 de ani, fiind considerat de creștini Sfânt din viața.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit 63 de ani și a murit în anul 407, în Cucusa. A fost ales Patriarh al Constantinopolului unde a păstorit 6 ani. A scris cele mai multe titluri de cărți, peste 250, multe dintre ele omilii și predici la Evanghelie sau în cinstea Sfinților. A comentat toate epistolele Sf. Apostol Pavel, care venea și îi explica la ureche ceea ce voia să înțeleagă și să scrie, după cum spune Proclu, un ucenic al Sf. Ioan.
A scris despre milostenie, considerand-o câștig, nu pierdere, fiindcă primesti răsplată de la Dumnezeu insutit decât ai dat.
După moarte, i s-a arătat îngerul lui Adelfie, Episcopul Cucusei, care l-a găzduit pe Sf. Ioan și i-a spus că Sf. Ioan se află in fata Sfintei Treimi printre serafimii și nu poate fi văzut de oameni în ceata ierarhiilor din rai. Atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât ardea că un serafim de dorul lui Dumnezeu și de aceea Dumnezeu l-a iubit atât de mult incat l-a așezat printre serafimii.
Iubiti credincioși!
Să-i cinstim cu evlavie pe cei Trei Sfinți Ierarhi; să le citim scrierile și să le urmăm viața și faptele bune pentru a fi părtași la viața cea fericită din împărăția cerurilor, impreuna cu Dumnezeu și cu toti sfinți. Amin!
Preot Prof. Dr. Popescu Iulian, preot paroh în Balotesti, tel. 0726 419 221.