Predica la Duminica a III a dupa Inviere, A Femeilor Mironosite, Marcu 15, 43-47; 16, 1-8.
Hristos a inviat!
Iubiti credinciosi! Femeile Mironosite sau purtatoare de mir faceau parte din grupul restrans al lui Iisus, care au fost martore la moartea si ingroparea Lui si a Invierii Lui. Ele mergand Duminica la mormantul lui Hristos au vazut piatra data la o parte si 2 ingeri sezand care le-au spus ca Hristos a inviat, nu este aici! Cuprinse de frica si de uimire de vestea invierii se intorc acasa si pe drum sunt intampinate de Hristos care le spune Bucurati-va! Si ele I s-au inchinat Lui! Matei 28-9. Era firesc ca aceste femei sa primeasca intai aceasta veste a invierii fiindca :
1. Ele au vazut moartea si ingroparea Lui, nu Apostolii care s-au lepadat de El;
2. Pentru curajul lor de a merge la mormantul Lui, Duminica dimineata cand era intuneric si au invins frica de iudei care le urmareau;
3. Pentru credinta si grija lor ca prin ungerea cu mir a trupului lui Iisus opreau descompunerea Acestuia;
4. In sfarsit se arata femeilor prima data ca sa inlocuiasca suferinta femeii prin care a venit pacatul si moartea la oameni cu bucuria invierii si distrugerea puterii mortii.
Femeile mironosite erau : Fecioara Maria mama lui Iisus, numita si mama lui Iacov si a lui Iosi, Maria Magdalena, Salomeea, fiica lui Iosif, Ioana femeia lui Huza,
Suzana, Maria si Marta surorile lui Lazar. Dupa Inaltarea lui Iisus ele au vestit cu Apostolii pe Hristos la toate popoarele, avand aceeasi cinste cu ei fiindca au fost martore la Moartea, Ingroparea si L-au vazut pe Iisus inviat.
Iubiti credinciosi!
In Duminica aceasta Biserica noastra aduce un omagiu si pretuire tuturor femeilor credincioase, care prin credinta, curajul si grija lor de a-I urma lui Hristos au devenit sfinte mucenite, sfinte cuvioase maici sau mame bune in familie, femei doctori care ii ingrijesc pe cei bolnavi, invatatoare care ii educa moral pe elevi sau asistente sociale care lucreaza pentru batrani, vaduvi, orfani. Femeile crestine sunt acelea care cultiva valorile morale in viata lor si a familiei lor iar aceste virtuti precum: nasterea de copii, educatia lor, grija si ascultarea fata de soti, participarea la rugaciunea si slujbele bisericii, grija fata de cei adormiti prin parastase, tamaierea si ingrijirea mormintelor, spovedirea si impartasirea in Posturi, toate aceste virtuti reprezinta darurile pe care le aduc lui Dumnezeu ca niste miruri odinioara acele femei mironosite.
Ele poarta in sufletul lor si grija pentru “pietrele grele ale vietii” dar si bucuria si speranta invierii si a ajutorului primit de la Dumnezeu. Sa invatam de la femeile mironosite curajul de a-L cauta pe Hristos in rugaciune si de a-L marturisi prin fapte bune traind bucuria intalnirii cu El la fiecare Duminica si sarbatoare crestina.
La multi ani tuturor femeilor crestine! Pr. Popescu Iulian.
