Predica la Duminica Vamesului și a Fariseului, Luca 18, 10-14.
Iubiți credincioși!
Cu această Duminică se intra in perioada Triodului, caracterizată prin Canoanele cu 3 cântări și slujbe de pocainta precum Canonul cel Mare, Denii și Prohod.
Aceasta perioada se încheie cu Duminică Învierii. Ea are 10 Saptamani și se împarte în 2: perioada pregătitoare de 3 săptămâni de pregătire pentru a intra în Postul Mare; a 2 a perioada a Postului Paștelui de 7 săpt.
In prima Duminică a Triodului se citeste Evanghelia Pildei Vamesului și a Fariseului.
In aceadta pilda, povestire sau parabola Iisus da exemplu a doi oameni care vin la Templu că să se roage, un fariseu și un vames. Fariseul se lauda înaintea lui Dumnezeu cu faptele bune:”Dumnezeule iti multumesc ca nu sunt ca ceilalți oameni, rapitori, lacomi, nedrepti, desfranati sau ca acest vames. Postesc de 2 ori pe săptamana și dau milostenie 10% din ce câștig”, Luca 18, 11-12.
Vamesul însă, se ruga lui Dumnezeu ca sa-i ierte păcatele, zicând: “Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului”. Luca 18-13.
Iisus încheie pilda cu concluzia:” Vamesul s-a întors acasă mai îndreptat decât fariseul, fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri și cine se smereste pe sine se va inalta,”Luca 18, 14.
Iubiți credincioși!
Pilda este explicată de Iisus și ne învață despre 2 atitudini și comportamente opuse: a omului mândru, ingamfat, laudaros cu faptele bune ale lui, fără să vadă ajutorul primit de la Dumnezeu sau să vadă păcatele lui, pe care le acopera. Fariseul este fatarnicul, mincinosul, prefacutul, omul cu 2 fețe, care se lauda cu unele fapte bune mici și uită de mila, iertarea și iubirea oamenilor. Fariseul nu-si va recunoaște niciodata păcatele lui, ci va vedea numai pe ale celuilalt pe ale Vamesului.
Vamesul era om păcătos, lacom de avuție și de desfătări dar isi recunoștea păcatele și îi părea rău pentru ele și îl ruga pe Dumnezeu ca sa le ierte. Aceasta este atitudinea firească pentru om: să recunoască greselile lui, sa-si ceara iertare, să le regrete și să nu le mai repete.
Smerenia este virtutea prin care creștinul se vede mai păcătos decât ceilalți, nu judeca pe ceilalți, ci se judecă pe el, se autodefaimeaza și plânge pentru păcatele lui. Când face fapte bune nu se lauda cu ele , ci le acoperă cu smerenia, ca să nu primească laude de la oameni, ci de la Dumnezeu. Omul smerit este tăcut, nu trist, se roagă mult, este liniștit și optimist, isi ascunde înțelepciunea, nu barfeste, nu are îndrăzneală este sincer în vorbă, nu viclean. Omul smerit devine blând, sărac cu mintea/ duhul și are dreapta socoteala sau discernământ.
Omul mândru și laudaros cu faptele lui isi primește răsplată de la oameni. Chiar dacă ar avea numai fapte bune, ar învăța foarte bine și ar fi impecabil, totuși el va fi umilit de Dumnezeu și de oameni pentru mandria lui.
Să evităm mândria și lauda, ci să plângem și să regretăm păcatele noastre ca Dumnezeu să le ierte și să ne răsplătească. Amin. Preot Popescu Iulian.
